Anul 1812

Adevarul istoric și politic despre Republica Moldova și câștigarea independenței. Începutul adevărului.

8 ianuarie 2012
Un articol de

Capitulațiile Țării Românești și Moldovei încheiate cu Poarta Otomană

Capitulațiile Țării Românești și Moldovei încheiate cu Poarta Otomană au fost niște tratate care stabileau statutul țărilor române în cadrul Imperiului Otoman. Ele își păstrau autonomia internă și o anumită libertate în relațiile internaționale, fiind însă obligate să plătească în mod regulat tributul, să se abțină de la orice act de ostilitate față de Imperiul otoman și, în general, să se integreze în politica externă a Porții.

Deși documentele originale nu mai erau disponibile, ele au fost „reconstituite” și prezentate de delegații Țării Românești și Moldovei la tratatele de pace între Rusia și Imperiul otoman de la Focșani (iulie-august 1772) și dela Kuciuk Kainargi (10/21 iulie 1774), și au fost luate drept bază de discuție în ceea ce privește organizarea și statutul internațional al Principatelor Române.[1]

Se presupune că realizatorii lor principali în Țara Românească au fost banul Mihai Cantacuzino, luminatul Chesarie, episcop al Râmnicului, mitropolitul Grigorie și un boier relativ puțin cunoscut, Pană Filipescu, iar în Moldova de Petre Depasta, spătarul Ioan Cuza, postelnicul Manolachi Drăghici și postelnicul Ienachi Chirică. Istoriografia rusească susține că rușii sunt creatorii capitulațiilor.[1]

Ele reprezentau un amestec de adevăr, acte originale și reconstituiri. Nu au fost declarate false și respinse de Poartă în mod oficial, clar și ferm niciodată (singura punere sub întrebare, dar extrem de moderată a apărut la 1856, când reprezentantul turc a declarat că nu s-au putut găsi în arhivele țării sale urme ale capitulațiilor). Chiar dacă nu au fost rescrise în forma în care fuseseră inițial, fondul lor istoric era real și nu doar o tradiție stătuse la baza redactării acestor acte, ci chiar documente reale, dar căzute în desuetudine și uitare sau chiar distruse. În 1974 se va descoperi primul izvor turcesc ce cuprindea un act acordat luiMihnea Turcitul în 1585, descoperire urmată de altele în scurt timp.[1]

După 1774 prin înscrierea „tractatelor” Principatelor cu Poarta (a capitulațiilor) în tratatele cu caracter internațional dintre Rusia și Turcia acestea căpătau o sancțiune internațională. Din acest moment, până la 1878 „capitulațiile” deveneau o realitate. Ele erau înscrise în circuitul diplomatic internațional și oficializate ca acte valabile. În acești 100 de ani capitulațiile au funcționat, au produs efecte benefice pentru țara noastră și au fost reale.[1]

Istoric

Capitulațiile au existat în conștiința diplomației europene și românești și înainte de 1772. În secolele XV-XVI, „capitulațiile” (tractatele) își trăiesc prima etapă, adică stabilirea raporturilor între Principate și Poartă pe baza „evoluției raporturilor de forță dintre contractanți”. Din această etapă rămâne tradiția unei autonomii și a unor tratate garantând aceste privilegii. În aprilie 1711 la tratativele de la Luțk, Dimitrie Cantemir va face să fie menționate de nenumărate ori cuvintele în textul final: granițele țării, autonomia ei față de turci, organizarea internă etc., care reprezentau chiar esența capitulațiilor, aceea că avem de a face cu un pământ liber, libertate răscumpărată anual prin diferite sume de bani înaintate Porții.[1]

După Revoluția de la 1821 și restabilirea domniilor pământene rolul capitulațiilor se schimbă radical, elitele românești începând a le folosi pentru întărirea legăturilor cu Poarta și pentru respingerea protectoratului rus.[1]

O lungă perioadă de timp de la „redescoperirea” acestor capitulații nimeni nu a chestionat veridicitatea acestor acte, necesitățile politice ale autonomiei Principatelor față de Poartă nu permiteau nici unui adevărat patriot să intre într-o analiză de autenticitate fără a prejudicia interesele neamului. După 1878 schimbarea poziției internaționale a țării, în urma dobândirii independenței, permitea o analiză pur istorică, neîncărcată de repercusiuni politice. Paternitatea primului act de punere în discuție a capitulațiilor i-a revenit lui Nicolae Iorga, ce aprecia că „pretinsele tratate sunt rezultatul relațiilor vechi cu Poarta, așa cum se păstrase în mintea boierilor dintr-o epocă mai târzie”, „cu o formă neadmisibilă din capul locului, căci în acest stil nu s-a scris niciodată în cancelaria otomană”. O critică puternică adusă existenței capitulațiilor a fost făcută deConstantin Giurescu, în lucrarea sa „Capitulațiile Moldovei cu Poarta otomană. Studiu istoric”. Istoriografia de la C. Giurescu a apreciat integral actele înaintate Congresului de la Focșani ca „falsuri patriotice”, cum spunea N. Iorga.[1]

Textul capitulațiilor

I. Capitulatia de la 1393, încheiată la Nicopole între Mircea cel Bătrân si Baiazid Ilderim[2]

Art. 1. Prin marea noastră clementă consimtim ca principatul nou supus de fortele noastre invincibile să se guverneze după propriile sale legi, iar domnitorul Valahiei să aibă dreptul de a face război si pace si acela de viată si moarte asupra supusilor săi.

Art. 2. Toti crestinii care, îmbrătisând religia lui Mahomed, vor trece din regiunile puterii noastre la Valahia si vor deveni acolo din nou crestini, nu vor putea fi reclamati în nici un fel si atacati.

Art. 3. Toti cei din Valahia care ar merge într-o parte oarecare a posesiunilor noastre vor fi scutiti de haraci si de orice altă contributie.

Art. 4. Domnitorii crestini vor fi alesi de către mitropolit si boieri.

Art. 5. Dar din cauza acestei înalte clemente si deoarece noi am înscris pe domnitor în lista celorlalti supusi ai nostri, el va fi obligat de asemenea să plătească anual, tezaurului nostru imperial, 3000 piastri rosii ai tării sau 500 piastri de argint în moneda noastră.

II. Capitulatia de la 1460 semnată la Adrianopol între Vlad Voievod Țepeș si Mahomed II Cuceritorul

Art. 1. Sultanul consimte si se angajează, pentru el însusi si pentru urmasii săi, să protejeze Valahia si s-o apere contra oricărui inamic, fără a pretinde altceva decât suprematia asupra suveranitătii acestui principat, ai cărui voievozi vor fi obligati să plătească Sublimei Porti un tribut de 10.000 piastri.

Art. 2. Sublima Poartă nu va avea nici un amestec în administratia locală a zisului principat si nu va fi permis nici unui turc să meargă în Valahia fără un motiv evident.

Art. 3. În fiecare an, un trimis al Sublimei Porti va pleca în Valahia pentru a primi tributul si la întoarcerea sa va fi însotit de către un reprezentant al voievodului până la Giurgiu, pe Dunăre, unde va fi numărată încă o dată suma predată si se va da a doua chitantă; iar după ce va fi transportată pe celălalt mal al Dunării, Valahia nu va mai fi responsabilă, orice accident s-ar putea produce.

Art. 4. Voievozii vor continua să fie alesi de Arhiepiscop, episcopi si boieri, iar alegerea va fi recunoscută de Poartă.

Art. 5. Natia valahă va continua să se bucure de libera exercitare a propriilor sale legi, iar voievozii vor avea dreptul de viată si moarte asupra supusilor lor, ca si acela de a face pace sau război, fără a fi supusi la nici o responsabilitate fată de Sublima Poartă.

Art. 6. Toti crestinii care, îmbrătisând o dată credinta musulmană, s-ar duce în Valahia si ar reveni acolo la religia crestină, nu vor putea fi reclamati de către nici o autoritate otomană.

Art. 7. Supusii valahi care ar avea ocazie să meargă prin ce parte a posesiunilor otomane nu vor putea fi fortati să plătească haraciul sau taxa ce capitatie la care sunt supusi locuitorii crestini.

Art. 8. Dacă vreun turc are un proces în Valahia cu un supus al acestei tări, cauza va fi ascultată si judecată de către Divanul valah, în conformitate cu legile locale.

Art. 9. Toti negustorii turci, plecati în acest principat pentru a vinde sau cumpăra acolo mărfuri, vor trebui să aducă la cunostinta autoritătilor locale timpul ce trebuie să stea acolo si vor trebui să plece la expirarea timpului.

Art. 10. Nici un otoman nu este autorizat să ducă cu el unul sau mai multi servitori născuti în Valahia, de orice sex ar fi ei; si nu va exista niciodată nici o moschee în nici o parte a teritoriului valah.

Art. 11. Sublima Poartă promite să nu elibereze niciodată un firman la cererea unui supus valah, pentru afacerile sale din Valahia, de orice natură ar putea fi ele, si nu-si arogă niciodată dreptul de a chema un supus valah la Constantinopol sau în orice parte a posesiunilor otomane, sub orice pretext ar putea să fie.

III. Capitulatia de la 1511 între Bogdan cel Orb si Baiazid II

Art. 1.Poarta recunoaste Moldova ca tară liberă si necucerită.

Art. 2. Religia crestină, profesată în Moldova, nu va fi niciodată oprimată nici tulburată, iar natiunea sa va avea liberă dispozitie de bisericile sale, ca si în trecut.

Art. 3. Poarta se angajează să apere Moldova contra oricărei agresiuni eventuale si s-o mentină în starea în care se găsea mai înainte, fără să i se facă nici ce mai mică nedreptate si fără a suferi nici cea mai mică stirbire a teritoriului ei.

Art. 4. Moldova va fi condusă si guvernată după propriile ei legi, fără ca Poarta să se amestece în aceasta în nici un fel.

Art. 5. Domnitorii săi vor fi alesi pe viată de natie si confirmati de Sublima Poartă.

Art. 6. Stăpânirea domnitorilor se va extinde peste întregul teritoriu moldovenesc; ei vor putea întretine în solda lor o trupă înarmată până la un efectiv de 20.000 de oameni, autohtoni sau străini.

Art. 7. Moldovenii vor putea întretine si cumpăra o casă la Constantinopol ca resedintă a agentului lor. Ei vor putea avea acolo de asemenea si o biserică.

Art. 8. Turcii nu vor putea avea, nici să cumpere, pământuri în Moldova; nu vor putea nici să construiască acolo moscheie, nici să se stabilească acolo în vreun fel.

Art. 9. Ca semn al supunerii, domnitorul, împreună cu natia, va avea grijă să trimită Portii în fiecare an, prin doi boieri din Moldova, 4.000 ducati turcesti, adică 11.000 piastri, 40 soimi si 40 iepe gestante, totul sub titlul de dar.

Art. 10. În caz de înarmare pentru război, domnitorul Moldovei va furniza armatei imperiale contingentul ce i se va cere.

IV. Capitulatia de la 1529 între Petru Rareș si Soliman I Legislatorul

Art. 1. Sultanul recunoaste că Moldova a oferit de bună voie si fără rezistentă făgăduială de supunere fată de Imperiul otoman.

Art. 2. Natia moldovenească se va bucura, la fel ca în vechime, de toate libertătile, fără nici o molestare si făiceiurile, drepturile si prerogativele acestei tări vor fi în veci inviolabile.

Art. 3. Domnitorii vor exercita liber stăpânirea lor asupra tării, ca în trecut, fără ca Poarta să se poată amesteca în aceasta în nici un fel, direct sau indirect.

Art. 4. Poarta nu se va amesteca, de asemenea, în nici o cauză sau diferend între particulari, ci domnitorul, cu adunarea sa, va fi cel care va trebui să judece; în nici un caz Poarta nu va putea pune în această privintă vreo piedică oarecare, fie ea directă sau indirectă.

Art. 5. Hotarele Moldovei vor fi păstrate intacte în întreagă lor întindere.

Art. 6. Exercitarea cultului musulman este interzisă pe întregul teritoriu moldovenesc.

Art. 7. Nici un musulman nu va putea avea în Moldova, cu titlu de proprietate, nici pământ, nici casă, nici prăvălie; el nu va putea nici să stea în tară pentru afaceri negustoresti decât atâta timp cât va fi autorizat de către domn.

Art. 8. Comertul Moldovei va fi deschis tuturor natiilor comerciale. Totusi turcii vor avea preferintă asupra tuturor natiilor pentru cumpărarea produselor tării, pe care le vor negocia prin bună învoială în porturile de la Galati, Ismail si Chilia; dar ei nu vor putea pătrunde mai departe în interiorul tării, fără o autorizatie expresă din partea domnitorului.

Art. 9. Moldovei i se păstrează titlul de tară independentă; el va fi reprodus în toate actele scrise ce-i va adresa Poarta otomană domnitorului.

Art. 10. Turcii pe care îi va trimite Poarta cu hârtii pe adresa domnitorului nu vor trece Dunărea; ei se vor opri pe malul opus al fluviului, transmitând depesele lor guvernatorului de la Galati, care va face să parvină domnitorului si va transmite la fel răspunsurile acestuia curierului Sublimei Porti.

Art. 11. Domnitorii Moldovei vor fi alesi de către diferite clase ale populatiei tării. Alegerea va fi recunoscută de către Poartă fără ca ea să se poată amesteca în aceasta, să numească un domn, să ridice cea mai neînsemnată greutate sau cea mai mică piedică în această privintă.

Art. 12. Tara va fi apărată de către Poarta otomană în orice împrejurare în care natia moldovenească ar cere sprijinul sau ajutorul ei.

Art. 13. În schimbul tuturor acestor avantaje, natia moldovenească nu va da Portii otomane decât un dar anual de 4.000 ducati.

Au existat mai multe versiuni ale capitulațiilor.

Sursa: Wikipedia.org

Un articol scris de:
Copyright © 2011 Reproducerea totală sau parţială a materialelor necesită acordul în scris al Fundaţiei "Anul 1812"

Pingback: Cand Tara era pe mana iubitorilor de neam - - Portalul Romanilor de Pretutindeni

Pingback: Când Țara era pe mâna iubitorilor de neam | Lupul Dacic

Lasă un comentariu

*


E-mail nu va fi făcut public.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

până la 16 mai 2014, când se împlinesc 202 de ani de la 1812

Citește articolul precedent:
Starea Principatului Moldovei la începutul anului 1812

Războiul dintre Rusia şi Imperiul Otoman şi Congresul de la Bucureşti au constituit, în a doua jumătate a secolului al...

Închide