Anul 1812

Adevarul istoric și politic despre Republica Moldova și câștigarea independenței. Începutul adevărului.

8 iunie 2011
Un articol de

Evoluţia economiei Basarabiei după 1812

În 1812 Basarabia a fost ocupată de Rusia ţaristă. Starea economică a regiunii dintre Prut şi Nistru era jalnică. Timp de şase ani de război armata rusă a jefuit populaţia băştinaşă. Administraţia ţaristă, coloniştii, toţi veneticii, după cum scrie Ion Costin, „s-au aruncat cu o lăcomie furioasă asupra acestui pământ, l-au secătuit, umplându-şi pungile şi sărăcind populaţia” (Ion Costin. Sub jug străin, Chişinău, 2011, p. 53).

Spre deosebire de economia României, aici, în Basarabia, s-au păstrat condiţiile de dezvoltare ale realităţilor feudale. Sistemul de şerbie s-a păstrat până în 1861, influenţând negativ dezvoltarea economică a Basarabiei, s-au păstrat şi unele îndatoriri ale ţăranilor faţă de nobilime. „Acolo unde exista claca, scria K.Marx, – ea (claca aceasta) rar lua fiinţă din starea şerbiei, dar, dimpotrivă, starea de şerbie obişnuită se năştea din clacă”. (K.Marx, F.Engels, Socinenie, t. XVII, p. 200).

La 29 iulie 1815, Consiliul de Miniştri al Rusiei a adoptat o decizie prin care toţi locuitorii Basarabiei au fost impuşi să plătească impozite, exact în acelaşi temei şi în aceleaşi termene ca pe timpul dominaţiei turceşti (Dinu Poştarenco, O istorie a Basarabiei, p. 90). Aceste impozite erau destul de mari. În ţinutul Orhei, de exemplu, în 1808 locuiau 14.157 de oameni, care erau obligaţi să plătească câte 18 lei 68 de aspri anual, sau peste 264.452 lei (ANRM, f.1. inv. 1, d. 3639, p.5-59). Cel mai greu era să plătească pentru ţăranii basarabeni, casele cărora erau distruse. Tot acei care doreau să vadă cum trăiesc ţăranii se duceau în satele basarabene. Ei vedeau numai nişte bordeie distruse, fără biserică, fără case, fără căruţă, fără boi, cai, oi, animale. În aceste condiţii Alexandru I dorea să mai colecteze impozitele impuse într-un mod dictatorial.

Ramura principală a economiei Basarabiei era agricultura. Suprafaţa semănăturilor cu cereale s-a majorat de la 97,2 mii desetine în 1814 până la 516,8 mii în 1861, iar către începutul secolului al XX-lea suprafeţele de cereale s-au majorat până la 1600 mii desetine sau de 16 ori. (Istoria Republicii Moldova din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre, Chişinău, 1997, p. 104, 118-119). Recolta globală de cereale s-a majorat de la 682,0 mln puduri în 1814 până la 2038,9 mln puduri în 1861, iar către sfârşitul secolului al XIX-lea s-au recoltat peste 150 mln puduri de cereale (Ibiden, p. 119).

Însă aceste succese nu depindeau de guvernarea ţaristă, dar de munca ţăranilor, muncitorilor agricoli. Masa covârşitoare o alcătuiau ţăranii moldoveni, iar boierii erau din rândul colonizatorilor. Din această cauză, după 1812, în Basarabia s-a păstrat cultura tradiţională – cultivarea porumbului. În judeţele Bălţi, Soroca, Orhei, Chişinău,Tighina, Cahul se cultiva mai mult porumbul, iar grâul – în judeţele Cetatea Albă şi Izmail. Peste 75% din toată roada de porumb se exporta în Anglia, Franţa, Italia, Germania şi alte ţări europene. Însă cel mai mult exportau nu ţăranii moldoveni, dar comercianţii ruşi. Dacă din Basarabia porumbul era procurat cu 20 de copeici pudul, apoi din Odesa, acelaş pud se vindea în Anglia la un preţ de 6 ori mai mare. Venitul ajungea în băncile comerciale din Odesa, Kiev, Moscova sau Petersburg.

În Basarabia de asemenea s-a extins cultura tutunului. Dacă în 1850 tutunul se cultiva pe o suprafaţă de 534 de desetine, apoi în 1861 acesta ocupa peste 615 desetine, iar recolta s-a majorat de la 22,4 mii până la 40,4 mii de puduri (p.195). Tutunul crescut de ţăranii basarabeni se exporta la fabricile din Petersburg şi Moscova, iar venitul era valorificat în sume mari de producătorii de ţigarete.

Vităritul era una din ramurile principale din Basarabia. Numărul total al vitelor s-a majorat către 1900 până la 3 mln de capete. Dacă agricultura aducea la începutul secolului XX un venit de 40 mln de ruble, apoi vităritul – numai 7,5 mln de ruble (p. 120).

Capitalul rusesc exploata foarte crunt şi viticultura. Basarabia ocupa locul întâi între regiunile viticole din Rusia şi asigura 50% din producţia de vin din Imperiul Rus. Dacă în 1819 viţa de vie se cultiva în Basarabia pe 10,5 mii desetine, apoi în 1859 – pe 24,8 mii, iar în 1900 – pe mai mult de 80 de mii de desetine. În 1900 Basarabia producea 14,7 mln vedre de vin sau 50% din tot vinul care se producea în Imperiul Rus, dintre care 10 mln de vedre de vin se exportau în centrele industriale ale Rusiei ţariste (p. 119). Comercializarea vinului în Rusia aducea un mare profit comercianţilor şi exportatorilor de vin din Basarabia.

După 1812 industria Basarabiei s-a dezvoltat foarte slab. Când spunem „industrie”, noi subînţelegem meşteşugăritul şi manufacturile care se aflau într-o stare de stagnare. Capitalul rusesc nu construia în Basarabia uzine şi fabrici. Burghezia rusă prelucra materia primă din Basarabia la fabricile şi uzinele din centrele industriale ale Rusiei ţariste. În Basarabia nu exista un sistem financiar de creditare, lipseau izvoarele energetice (combustibilul), materia primă, minerale de fier etc. Numai în anii 1889-1895 s-a început aşa-numitul „avânt” industrial şi în Basarabia. Numărul manufacturilor s-a majorat de la 100 în 1861 până la 1250 în anul 1900. În 1889 activau 400 de mori cu aburi, dar numai 149 erau considerate ca fiind întreprinderi industriale. La întreprinderile industriale de prelucrare a metalelor, a lemnului, pietrei, extragerea sării, arderea varului, măcinatul cerealelor erau angajaţi muncitorii veniţi din alte regiuni ale Rusiei. Ei alcătuiau 56,5% din toţi muncitorii care activau în Basarabia. Aducând muncitori din alte regiuni, burghezia colonială se ocupa cu politica de rusificare şi deznaţionalizare a Basarabiei. Toată economia Basarabiei se afla în mâinile ruşilor, evreilor, nemţilor şi altor etnii. În 1897, în administraţia Basarabiei românii basarabeni ocupau nu mai 11,2%, pe când ruşii – 64,2%. În Ministerul de Finanţe lucrau numai 11,8% de moldoveni şi 88,2% de ruşi; în Ministerul Comerţului şi Industriei 84,5% le constituiau angajaţii ruşi şi numai 15,5% reveneau moldovenilor. În Direcţiile Financiară şi Agricolă erau angajaţi 84,5% de ruşi şi numai 15,5% de români moldoveni. În componenţa Direcţiei Căilor Ferate nu activa nici un moldovean. „Basarabia, după cum scria în 1824 generalul rus Longhinov, a fost o provincie nenorocită, lăsată pradă jafului întregii bande oribile aduse de Bahmetiev, general-guvernator din Kameniţa” („Basarabia şi basarabenii, p. 160). În cele mai multe cazuri românii moldoveni erau folosiţi numai ca braţe de muncă în folosul burgheziei ruseşti.

Meşteşugăritul, manufactura sătească produceau haine, încălţăminte, covoare, obiecte de lut şi de lemn, prelucrau piele, obiecte casnice. Către sfârşitul secolului XIX activau numai 55 de mii de meşteşugari şi 11 mii de muncitori, dar şi aceştia erau venetici. Basarabia a rămas cu 20-30 de ani în urmă faţă de dezvoltarea industriei în alte gubernii ale Rusiei, sau cu 40-50 de ani faţă de dezvoltarea industriei din România, Serbia, Austria, Cehia, Germania, Polonia sau Italia.

Transportul Basarabiei, inclusiv cel feroviar (funcţionau 801 verste) şi cel fluvial (900 de verste) era în întregime sub controlul burgheziei ruseşti. Căile ferate au fost construite pentru a importa din Basarabia produsele ieftine ale agriculturii şi de a înainta spre centrele militar-strategice ale Balcanilor. În 1901 au fost exportate din Basarabia peste 89 mln puduri de cereale, dar se importa foarte puţin, sau a cincea parte din exportul total. În acelaşi timp economia acestei provincii avea nevoie de maşini agricole, tehnică, produse chimice, maşini cu aburi, batoze, maşini de treierat, unelte agricole etc. Încă în 1915 cunoscutul luptător pentru Unirea Basarabiei cu România, Ion Costin, scria că regimul rusesc era lipsit de tragere de inimă, de spirit de gospodărie, a făcut ca pământul odinioară atât de roditor să devină an de an tot mai secătuit. „Pământul a fost secătuit de vlagă printr-o exploatare nesăbuită şi lacomă” (Ion Costin, Sub jug străin, Chişinău, 2011, p. 52).

Fără cruţare au fost distruse peste 70% din pădurile Basarabiei. În 1812-1870 Odesa s-a încălzit, a făcut foc cu lemne din pădurile Basarabiei. Distrugerea acestor mari bogăţii naturale se resimte şi în zilele noastre.

În concluzie vom menţiona că Basarabia a fost subjugată fără consimţământul tuturor românilor moldoveni. Basarabia a fost sărăcită şi exploatată într-un mod antiuman, sângeros şi necruţător. Din bogăţiile ei s-au hrănit din belşug miile de cinovnici, care au tăbărât ca lăcustele asupra acestui pământ românesc. Mii de lifte străine au exploatat Basarabia, s-au îmbogăţit şi au trăit peste 106 ani în lux şi orgiile din saloanele şi tavernele din Moscova, Petersburg, Kiev, Odesa şi alte oraşe ale Rusiei. Economia Basarabiei s-a aflat peste o sută de ani sub jugul şi controlul Rusiei ţariste. Cine trebuie să răspundă pentru această crimă antiumană, antinaţională şi antiromânească? Răspunsul trebuie să fie dat de clasa politică şi populaţia de rând a Republicii Moldova.

Anton Moraru, dr. hab. în istorie, prof. univ.

Sursa: Ziarul Cuvântul

Un articol scris de:
Copyright © 2011 Reproducerea totală sau parţială a materialelor necesită acordul în scris al Fundaţiei "Anul 1812"
Comentarii utilizatori
Lasă un comentariu

*


E-mail nu va fi făcut public.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

până la 16 mai 2014, când se împlinesc 202 de ani de la 1812

Citește articolul precedent:
Găgăuzii: rătăciţi prin istorie

Dosarul găgăuzilor se constituie într-unul dintre cele mai interesante şi mai puţin cunoscute episoade ale istoriei moderne ale românilor de...

Închide