Anul 1812

Adevarul istoric și politic despre Republica Moldova și câștigarea independenței. Începutul adevărului.

1 aprilie 2012
Un articol de

INTERVIU cu Dan Dungaciu despre “Anul 1812”

Dan Dungaciu, colaborator al ziarului TIMPUL, este profesor universitar la Universitatea Bucureşti, director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române (ISPRI). Şi pentru că e unul dintre cei mai buni cunoscători ai realităţilor din RM, l-am întrebat ce crede despre iniţiativa unui grup de istorici şi oameni de cultură de la noi de a constitui un grup de acţiune intitulat „Anul 1812” şi care ar putea fi impactul ei…

– Dle Dungaciu, cum caracterizaţi iniţiativa „Anul 1812”?

– Prima concluzie ar fi că în stânga Prutului vârsta biologică nu are legătură cu vârsta spirituală, pentru că văd în această iniţiativă o dovadă de prospeţime şi vigoare morală pe care nu o întâlnim uneori nici la tinerii de aici. Iniţiativa aparţine unei generaţii care s-a călit în focul unor bătălii identitare, culturale şi politice, dar care nu a rămas resemnată nici până azi. E un exemplu pentru toţi! E un gest care, trebuie să o spunem, vine în răspăr, cumva, cu atitudinea extrem de pragmatică a unor care vor ca tot ce ţine de trecutul actualei RM să fie dat deoparte, uitat, ignorat, dacă se poate. Dar asta va trece. Steagul pe care îl ridică iniţiatorii „Anului 1812” este continuarea unei confruntări care nu a încetat, în realitate, niciodată. Suntem încă în „interiorul” ei.

– Să înţelegem că tinerii nu mai sunt astăzi activi la Chişinău?

– Nu neapărat… Probabil să formele de manifestare sunt diferite. Să nu uităm că tinerii sunt cei care, la 7 aprilie, au spălat onoarea basarabenilor şi au devenit vehiculul prin care comunismul a fost oprit să-şi perpetueze puterea.

– Apropo, nu credeţi că nici despre 7 aprilie nu se prea vorbeşte la noi?


– Ba da, am constatat şi eu asta, şi nu o dată. De fapt, această reticenţă de a vorbi şi asuma revoluţia tinerilor a apărut de la început, inclusiv la nivel extern, inclusiv din motive de informare. Să nu uităm că revoluţia de la Chişinău e una fără CNN, adică fără un ochi care să o livreze Occidentului, dar asta nu o face mai puţin spectaculoasă, ci doar mai puţin predictibilă. Iar obsesia unora de a se feri de ea pentru că s-au produs şi lucruri neplăcute atunci e ridicolă: s-au produs şi în timpul Revoluţiei oranj din Kiev, şi când a fost debarcat Milosevic, şi în toate capitalele răsăritene care au luptat cu dictatura. De ce acolo acestea contează mai puţin, iar la Chişinău sunt aduse în prim-plan? Pentru că cei care fac asta nu vor, din varii motive, ca 7 aprilie să devină o zi reper pentru RM! Ei nu vor să admită că lupta cu comunismul este miza politică principală aici. Comuniştii nu vor pentru că sunt comunişti, alţii – pentru că abordează pragmatic problema, inclusiv în legătură cu comuniştii, încercând să îi umanizeze şi să inventeze alţi „duşmani absoluţi”… Şi această tendinţă vine şi din interiorul, şi din exteriorul RM.

– Şi ce e de făcut?


– Simplu. Aşa cum Occidentul, derutat iniţial, a înţeles obligaţia reevalurii relaţiei cu RM (re)născută după 7 aprilie, basarabenii au obligaţia asumării cu adevărat a evenimentului. Am mai spus şi o repet: „7 aprilie” este actul de identitate politică al unei generaţii care, neîmpinsă de nimeni şi fără protecţia reflectoarelor televiziunilor occidentale, a ieşit în stradă decisă să arunce din scenă „ultimul regim comunist din Europa”. Şi a reuşit! Iar între 7 aprilie şi acţiunea „Anul 1812”, cred eu, este o legătură evidentă. Chiar dacă e vorba de iniţiative diferite, miza este aceeaşi: aceeaşi bătălie care se duce în stânga Prutului din 1812 încoace, doar că acum capătă alte forme. Generaţia anilor ’80 şi-a dus bătălia în felul ei, cea a lui 7 aprilie, în felul ei… Dacă vreţi, iniţiativa „Anul 1812” este un 7 aprilie al generaţiei Podului de Flori! Din acest punct de vedere, eu nu văd niciun conflict între generaţii.

– Credeţi că va fi acceptată o asemenea formulă?


– De ce nu? Sigur, eu înţeleg reticenţa unora faţă de ce s-a petrecut la 7 aprilie, mai ales formele violente ale manifestaţiei. Dar, repet, e o greşeală să gândim 7 aprilie doar prin prisma lor, mai ales că nu avem certitudinea că cei care le-au comis sunt aceiaşi cu cei care au declanşat acţiunea de protest. Dimpotrivă!.. Este vorba de altceva. Despre faptul că pe acest pământ bătălia pentru limbă, alfabet, libertate, Europa şi Occident e una singură – bătălia între Vest şi Est, între cei care vor ca RM să iasă de sub ocupaţia în care a intrat în 1812 şi cei care vor să o ţină acolo. Aşa cum cei care au purtat lupta pentru libertate au avut diverse forme, şi cei care vor să ţină RM în loc au avut diverse înfăţişări: Imperiul Ţarist, ocupanţii sovietici, Interfrontul, regimul separatist, agrarienii, comuniştii etc. E drept că astăzi unii vor să amestece borcanele şi să ne facă să credem fie că dracul nu e atât de negru, fie că îngerii nu sunt atât de albi şi că se poate coabita cu cei care au ţinut RM în loc, „reformându-i” niţel şi pudrându-le faţa. Dar, vorba bătrânului Lascăr Catargiu: „Majestate, aiasta nu se poate!”… Şi nici nu se va putea!

– Deci bătălia se duce şi astăzi…

– Se duce peste tot, inclusiv bătălia pentru locale – în special, la Chişinău, pe axa democraţie versus comunism – e parte a acestei confruntări. Să nu ne facem iluzii. Nu este o simplă bătălie electorală între programe şi strategii, ci e una politică şi geopolitică. Cum au fost toate prin părţile acestea, de fapt.

– Adică, programele candidaţilor nu contează?

– Ba da, dar altfel. Adică, e important pentru Dorin Chirtoacă faptul că a reuşit performanţe administrative remarcabile – şi pe care ştie să le prezinte într-o manieră care îl evidenţiază ca politician de mare perspectivă -, dar este important înainte de toate că acel tronson al dezbaterii este acum blocat. Dorin Chirtoacă poate închide gura adversarului său – reprezentantul PCRM – în orice dispută administrativă. Adică, şi-a dezarmat adversarul la acest capitol. Dar nu acolo e cheia şi miza alegerilor. Miza este tot în… 1812!

– Să ne întoarcem la Declaraţie…

– Dar niciodată nu ne-am îndepărtat de ea! Tot ce am vorbit noi se referă la ea, pentru că îi conturează cadrul şi actualitatea. La ea se referă toţi cei care vorbesc public în RM, chiar dacă, precum francezul acela care era romancier fără să ştie, nu ştiu nici ei că se referă la ea. Declaraţia grupului „Anul 1812” este chintesenţa eşecurilor RM de la constituirea ei până azi. Şi miza întregii poveşti. De acolo a început totul. Are o funcţie de reamintire, dar nu numai atât. Declaraţia este, dincolo de aceste chestiuni, un veritabil proiect. Un proiect de generaţie, dar de generaţie spirituală, nu generaţie biologică. Şi ţinta acestui proiect nu este doar anul cronologic 2012. Şi eu cred că această dimensiune de proiect trebuie acum să apară în prim-plan după lansarea textului propriu-zis. Este sarcina iniţiatorilor şi susţinătorilor Declaraţiei să o prezinte şi să o perpetueze ca atare. Eu am citit atent Declaraţia şi apare acolo, cu claritate, ideea că există o serie de consecinţe punctuale ale ocupaţiei ruseşti. Dincolo de aspectul istoric, care trebuie evaluat şi popularizat, consecinţele ocupaţiei trebuie să ne preocupe întâi şi-ntâi. În Declaraţie se vorbeşte de „procesul de alienare” pe dimensiuni „identitare, lingvistice, naţionale şi ecleziastice” a populaţiei dintre Prut şi Nistru, „proces care îşi are originile în anul 1812”. Toate aceste paliere trebuie asumate ulterior, dezbătute public, popularizate, pentru că toată modernitatea şi modernizarea acestui teritoriu au fost vizibil şi brutal marcate de anul 1812 care, cum se spune în Declaraţie, „a împiedicat participarea plenară a Basarabiei la procesul de modernizare şi dezvoltare naţională pe care l-a traversat poporul român alături de celelalte popoare din Europa”. Aceste lucruri trebuie cunoscute şi făcute publice pe înţelesul tuturor. Fie că este vorba despre procesele identitare care s-au petrecut aici, fie că e vorba de presiunile lingvistice, fie că e vorba despre cele naţionale sau, nu în ultimul rând, cele de „alienarea eclesiastică” prin ocupaţia militară transformată în ocupaţie canonică. Mai ales acum, când unii se trezesc să sporească această alienare prin tot felul de construcţii autocefale bizare, fără miez şi fără rost.

– Cum vedeţi impactul Declaraţiei până la acest moment?

– Am citit reacţiile de întâmpinare şi m-au bucurat, inclusiv iniţiativele adiacente, precum „365 de zile” pentru Basarabia. Totodată, e trist să constat reticenţa unei părţi a presei de la Chişinău faţă de această iniţiativă. Nu mi-o explic. Este păcat că apelul din finalul Declaraţiei nu a fost suficient ascultat. Dar… nu e timpul pierdut. Personal, susţin Declaraţia nu doar în calitatea mea de universitar, ci şi în cea de Director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române. Din această perspectivă, sper ca şi institutul nostru să fie implicat în activităţile academice care vor fi parte a proiectului iniţiat de grupul „Anul 1812”. Şi sper că şi alte instituţii universitare sau academice de la Bucureşti vor deveni parte a acestui proiect.

– Vă mulţumim pentru interviu.

Sursa: Cotidianul Național TIMPUL,

21 mai 2011

Un articol scris de:
Copyright © 2011 Reproducerea totală sau parţială a materialelor necesită acordul în scris al Fundaţiei "Anul 1812"
Etichetele articolului: , , ,
Comentarii utilizatori
afanasiev

domnul Dan Dungaciu prin cuget si spirit pentru mine este un bun dascal,dar pentru TARA s-ar potrivi la EXTERNE…

Lasă un comentariu

*


E-mail nu va fi făcut public.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

până la 16 mai 2014, când se împlinesc 202 de ani de la 1812

Citește articolul precedent:
George Damian: Adevărata istorie a Moldovei

Statul Moldova a dispărut în anul 1859, atunci când s-a unit cu statul Valahia. Republica Moldova nu are cum să...

Închide