Adevarul istoric și politic despre Republica Moldova și câștigarea independenței. Începutul adevărului.
În cadrul conferinţei istoricilor s-a discutat şi despre efectele pe care le-a avut asupra populaţiei din Basarabia alipirea la Imperiul Țarist, dar şi despre continuitatea legăturilor între cele două maluri ale Prutului.
Întreruperea bruscă a relațiilor comerciale cu piețele tradiționale din principatele române, Imperiul Otoman și Imperiul Habsburgic a dus la degradarea situaţiei economice, potrivit istoricului Ion Varta.
Acesta a precizat că, dacă nobilimea era tratată pe picior egal cu cea din Imperiul rus, pentru a fi atrasă de parte noilor autorităţi, alte categorii sociale, ca mazilii, luptașii, răzeșii, au fost lipsite de toate privilegiile.
De asemenea, școala secundară era doar în limba rusă, fapt ce adus la un nivel foarte mic de alfabetizare, comparativ cu cel al romilor.
În opinia lui Ion Varta, efectele acestor procese nu au fost, însă, atât de devastatoare ca în cazul politicilor similare de deznaționalizare promovate de Uniunea Sovietică.
Pe de altă parte, legăturile dintre cele două maluri de Prut s-au menținut în măsura în care erau admise de administrația rusescă, potrivit istoricului Dinu Poștarenco.
Locuitori din principatul Moldovei aveau dreptul să dețină pământuri în Basarabia și invers, iar cei de aici dețineau loturi peste Prut. La Chișinău au fost atestate botezuri la care au participat și boieri români dar și reprezentații ale teatrelor din Moldova, după cum a consemnat istoricul Dinu Poștarenco.
La fel ca şi în cazul politicilor de desnaţionalizare, legăturile au fost mult mai strict controlate.
via Radio Chisinau
Există mai multe lucruri care trebuie să fie spuse în legătură cu această importantă manifestare ştiinţifică.