Anul 1812

Adevarul istoric și politic despre Republica Moldova și câștigarea independenței. Începutul adevărului.

8 iulie 2011
Un articol de

Rodion Cucereanu: “Lacrimile românilor basarabeni”

Recent, la Chişinău s-a format Grupul de iniţiativă „Anul 1812” care şi-a propus ca obiectiv restabilirea publică a adevărului istoric cu privire la anexarea părţii de răsărit a Moldovei de către Imperiul Rus. Zilele trecute, am avut o discuţie cu o persoană cunoscută în cercurile intelectualităţii de la noi. Tocmai această persoană este pe cale să finiseze o trilogie despre tragedia basarabenilor de după 1812 şi până în prezent.

I-am citit primul volum şi am vrut să vă propun şi dumneavoastră câteva crâmpeie din discuţia susţinută cu autorul manuscrisului trilogiei „Ghid informativ – Lacrimile românilor basarabeni”, Rodion Cucereanu (foto), profesor emerit, membru al Uniunii Scriitorilor.

 

– Domnule Cucereanu, de specialitate nu sunteţi istoric. Ce v-a făcut şi cum explicaţi îndrăzneala de a gândi, de a aduna informaţia necesară şi de a scrie – e o muncă titanică, la vârsta dumneavoastră! – respectiva trilogie tocmai la momentul oportun, în ajunul comemorării a 200 de ani de când Rusia a răpit pământurile româneşti dintre Prut şi Nistru?
– Factorii care au contribuit la apariţia şi realizarea acestei idei au fost mai mulţi. Totuşi, aş vrea să menţionez faptul că, de la 1940 încoace, am văzut cu ochii, dar am trăit şi cu inima tragedia subjugării ruso-bolşevice a Basarabiei, am înţeles ura populaţiei faţă de fantoma comunistă, care a fost demascată ireproşabil chiar şi de scriitorul rus Aleksandr Soljeniţîn pe timpul transparenţei gorbacioviste, dar şi cimentarea poziţiei mele civice româneşti în ultimii peste 20 de ani, de când am fost atras şi eu, ca oricare moldovean de bună-credinţă, în Mişcarea de eliberare naţională.

– Ce aţi urmărit, pornind la scrierea trilogiei pe care o prezentaţi ca pe un… ghid informativ?
– Întotdeauna mi-am simţit rădăcinile gândirii şi simţirii mele în spiritualitatea învăţământului românesc din perioada interbelică, perioadă în care sute de mii de elevi basarabeni, studiind la şcoala românească, au asimilat idei umaniste şi s-au cadrat activ în viaţa spirituală a ţării întregite. E ceea ce, mai târziu, a fost spulberat de sovietici, ceea ce n-am reuşit să restabilim încă. Virgil Mândâcanu regreta acest aspect în ziarul „Făclia”: „Şcoala e în pericol! Ea nu poate deveni Templu. Ea este despiritualizată, nu cunoaşte adevărul. Istoria neamului este fragmentată ca şi societatea”. Într-adevăr, la noi este foarte haotică, dar şi dificil de realizat, educaţia moral-patriotică românească a generaţiei tinere. Explicaţiile sunt diferite: inconsecvenţa organelor de conducere ale statului în această privinţă, conştiinţa cetăţenilor erodată de ideologia comunistă, minorităţile naţionale manevrate de forţe politice de la Moscova, contradicţiile politice din societate, ideologia românofobă a duşmanilor noştri şi a cozilor lor de topor ş.a.

La cele menţionate de mine, profesorul universitar Vlad Pâslaru ar mai adăuga: „Cele şapte caracteristici definitorii ale educaţiei ca devenire/desăvârşire a fiinţei umane – omniprezenţa, perenitatea şi universalitatea, realismul istoric, orientarea pozitivă, axiologică şi identitară – arată că o educaţie care nu-şi propune să formeze identitatea celor educaţi în esenţă nu este altceva decât antieducaţie”.
Asta m-a făcut să nu stau liniştit, ştiind că una dintre cauzele acestei alarmante situaţii este abominabila lipsă de literatură menită să dezvăluie subtilităţile educaţiei moral-patriotice româneşti a tineretului basarabean.

– Înţeleg că, în sensul acesta, trilogia ar trebui să aibă un concept metodologic. Care este el?
– Mi-am pus scopul să-l ajut pe cititor să sesizeze cele două magistrale istorice antagoniste: 1. Regimul ţarist şi cel sovietic, inclusiv suferinţele suportate de basarabeni de pe urma acestora şi 2. Lupta pentru supravieţuirea spiritului românesc în teritoriul ocupat de ruşi.
Pentru realizarea acestui scop, în volumul întâi al manuscrisului am dezvăluit în mod pregnant următoarele probleme cognitiv-educaţionale:

1. Ocupaţia ţaristă (1812-1918).
2. Cheia de boltă a stăpânirii româneşti în Basarabia (1918-1944).

Volumul 2:
1. Prima ocupaţie sovietică a Basarabiei (22 iunie 1940 – 26 iunie 1941).
2. Basarabia dezrobită – perioada românească (26 iulie 1941 – 23 august 1944).
3. Înfrângerea Armatei Române pe Frontul de Est şi reocuparea sovietică a Basarabiei (24 august 1944).

Volumul 3:
1. A doua ocupaţie sovietică a Basarabiei (începând cu 24 august 1944).
2. Declararea Independenţei Republicii Moldova (27 august 1991).
Manuscrisul „Ghid informativ – Lacrimile românilor basarabeni” nu este o replică mediatică de moment, el a fost elaborat ca o parte intrinsecă, ca un tot întreg, care aduce la cunoştinţa cititorului cointeresat monstruoasele adevăruri pe care ne-a fost dat să le trăim în ultimii 200 de ani. El poate fi un antidot împotriva amorţelii spirituale şi lâncezelii la capitolul istorie a celor care trăiesc în spaţiul dintre Nistru şi Prut. Iar această lâncezeală se observă, chiar dacă informaţiile despre anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus, ocuparea ei în 1940 şi reocuparea în 1944 de către Uniunea Sovietică de mult nu mai sunt interzise.

– Acest manuscris poate fi o altă cărămidă, pusă şi de dumneavoastră, în zidul care vrea să reîntregească neamul românesc. Asta vreţi să faceţi, ori nu-i aşa?
– „Ghidul…” reprezintă un mijloc de consolidare românească, mai ales pentru generaţia tânără, de remarcare a demnităţii noastre de neam, este un stimulent care va contribui la procesul de integrare europeană a Republicii Moldova. Am vrut să pun şi eu umărul la reconstituirea identităţii basarabenilor ca parte inalienabilă a naţiunii române…

– Frumos! Spor la muncă şi vă mulţumim

Sursa: Cotidianul Național TIMPUL

Un articol scris de:
Copyright © 2011 Reproducerea totală sau parţială a materialelor necesită acordul în scris al Fundaţiei "Anul 1812"
Etichetele articolului: , ,
Comentarii utilizatori
Lasă un comentariu

*


E-mail nu va fi făcut public.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

până la 16 mai 2014, când se împlinesc 202 de ani de la 1812

Citește articolul precedent:
Constantin Tănase: Intelectualii români şi frica de ruşi

Renunţ şi astăzi la „tematica internă” şi revin la berbecii noştri, cu atât mai mult că ieri încheiam editorialul despre...

Închide